Înșelăciuni cu telefoane mobile în Maramureș. Au fost percheziții

Unii nu țin cont de nimeni și de nimic atunci când vor să facă un ban. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în executare, în cadrul operațiunii JUPITER, 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Maramureș.

„Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și spălarea banilor.

În fapt, din cercetări a reieșit că, sub pretextul achitării unor avansuri necesare achiziționării unor telefoane mobile, două persoane ar fi încasat sume de bani, de la diverse persoane fizice în mai multe conturi deschise pe numele lor sau pe al altor persoane și ulterior ar fi transferat sumele încasate în conturi controlate de una din persoanele bănuite de comiterea faptelor, în scopul ascunderii ori disimulării ilicite a produsului infracțional.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile și înscrisuri de natură a proba activitatea infracțională.

Totodată, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere, persoanele bănuite de comiterea faptelor fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri”, precizează IPJ Maramureș. 

Autoritățile au anunțat că acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Etichetele acestui articol sunt inselaciune, telefoane mobile, spalarea banilor, perchezitii

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Viviana Axinte

17.04.2026

Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.

NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ

Ioan Godja

15.04.2026

Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...

15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei

Florian Cosoiu

13.04.2026

samara

26.01.2026

"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...

Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing