Intervenție a pompierilor clujeni la un accident rutier în localitatea Baciu
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în după-amiaza zilei de vineri, 6 iunie, la un accident rutier petrecut pe strada Transilvaniei din localitatea Baciu.
„Forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, iar o persoană, în vârstă de aproximativ 70 de ani, era blocată în acesta.
Echipajele de intervenție au asigurat accesul și au extras femeia, cu suspiciuni de traumatisme la nivelul mâinilor și a coloanei vertebrale, iar ulterior au predat-o echipajului SMURD prezent la fața locului.
Totodată, echipajele medicale au mai consultat, la locul accidentului, încă o femeie și doi minori, care prezentau suspiciuni de traumatisme la nivelul membrelor. Conform primelor evaluări, toate persoanele menționate mai sus erau în stare de conștientă și cooperante, și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
La aceasta intervenție au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean Cluj”, a transmis ofițerul de presă al ISU Cluj.
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL APLAUDĂ EXCELENȚA
25.10.2026
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII