Investiții record făcute de compania Delgaz Grid în județul Mureș
Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, va realiza în acest an, în județul Mureș, 25 de proiecte de investiții, valoarea totală a acestora fiind de circa 46 de milioane de lei (9 milioane euro), a anunțat Departamentul de Comunicare Externă al companiei.
Aceste proiecte vizează modernizarea rețelelor de gaz și se derulează în mai multe localități, între care: Căpușu de Câmpie (15,6 km), Chibed (13,6 km), Viforoasa (8 km), Vălureni (7 km), Sântana de Mureș (6,6 km), Sângeorgiu de Mureș (6,5 km), respectiv Ranta și Sântu, fiecare cu 5 km. În urma investițiilor, va fi crescută performanța rețelelor, precum și calitatea serviciilor de distribuție.
În județul Mureș, rețeaua de gaz a fost modernizată în anul 2024 pe o lungime de peste 70 km (67 km prin înlocuirea conductelor și branșamentelor și 3,6 km prin protecție catodică). Cele mai mari investiții au fost realizate la Reghin (15 km), Corunca (8 km), Miercurea Niraj (5 km), respectiv Șăușa, Porumbeni, Pădureni și Bord, fiecare în jur de 4 km.
În aceeași perioadă, rețeaua de gaz a fost extinsă cu peste patru kilometri și au fost modernizate cinci stații de reglare măsurare gaze naturale, valoarea totală a investițiilor din județ ajungând la 29 de milioane de lei (5,7 milioane euro).
Detalii suplimentare aici: transilvaniabusiness.ro
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL APLAUDĂ EXCELENȚA
25.10.2026
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII