Mai aproape de părinți, mai aproape de meserie – 1 Iunie dedicat copiilor polițiștilor și nu numai
În acest an, de 1 iunie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a organizat, în incinta Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, un eveniment dedicat copiilor, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor - Consiliul Teritorial Mureș, IPA – Regiunea 1 Mureș și Sindicatul Europol Mureș.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș a transmis: „Ziua Copilului este despre bucurie, joacă și familie. Pentru copiii polițiștilor, care uneori și în momente importante sau de sărbătoare resimt absența unuia dintre părinți din cauza specificului profesiei, această zi a fost propusă drept un prilej aparte.
Așadar, astăzi le-a fost oferită ocazia să se simtă mai aproape de părinții lor, să înțeleagă ce înseamnă meseria de polițist și, în același timp, să se bucure de activități recreative într-un cadru sigur, gândit special pentru ei.
Evenimentul a cuprins o serie de activități demonstrative și interactive organizate de mai multe structuri ale inspectoratului.
Serviciul pentru Acțiuni Speciale a fost prezent cu tehnica din dotare, spre încântarea celor mici. Polițiștii rutieri a adus autolaboratorul de educație rutieră și câteva dintre echipamentele specifice și, alături de polițiștii siguranță școlară, au prezentat regulile de circulație într-un mod accesibil, folosind și ochelarii care simulează efectele consumului de alcool sau alte substanțe .
Serviciul de Pregătire Profesională a pregătit un traseu aplicativ adaptat celor mici, menit să le stimuleze curiozitatea și spiritul de echipă, iar
Serviciul Criminalistic a fost și el prezent cu activități de amprentare și cu una dintre cele mai iubite atracții : demonstrațiile câinilor de urmă.
În egală măsură, copiii s-au bucurat de un tobogan gonflabil, de mascotele îndrăgite din Patrula Căţeluşilor, de baloane cu spumă și muzică, iar la final i-au așteptat premii și surprize speciale.
Prin acest eveniment, IPJ Mureș și organizațiile profesionale și sindicale transmit un mesaj de recunoștință și sprijin pentru familiile polițiștilor.
Este un gest simbolic, dar sincer, prin care organizatorii au dorit să fie alături de acești copii care, deși sunt uneori în umbră, poartă cu mândrie responsabilitatea apartenenței la o familie aflată în slujba comunității.
La mulți ani tuturor copiilor! Astăzi, zâmbetele lor sunt cea mai importantă misiune.”
Foto: IPJ Mureș
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ALARMA ÎN BISTRIȚA
07.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII