Mamă și fiu găsiți morți într-un imobil din Florești
În data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 18:40, Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată cu privire la descoperirea a două persoane decedate într-un imobil din localitatea Florești.
La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. În urma verificărilor preliminare, a fost confirmată prezența celor două persoane decedate, identificate ca fiind o femeie în vârstă de 62 de ani și un tânăr de 28 de ani, respectiv mama și fiul acesteia.
În acest moment, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul celor două persoane.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII