Maramureșean reținut de polițiștii din Huedin pentru săvârșirea mai multor infracțiuni rutiere
În data de 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față tânăr de 27 de ani, din județul Maramureș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 2 iunie în jurul orei 20.15, tânărul de 27 de ani, care circula cu un autoturism pe DC 121 din localitatea Beliș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, acroșând gardul unui imobil, ulterior fiind proiectat într-un stâlp de electricitate din beton.
În urma evenimentului conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Un martor ocular a intervenit și l-a readus la locul accidentului, ulterior fiind sesizată poliția.
Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
De asemenea, în urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără drept de a conduce și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
În cursul zilei de marți, 3 iunie, tânărul de 27 de ani a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Foto: Captură video IPJ Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Bucuriile întâlnirii
05.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII