Marcel Ciolacu, după anularea alegerilor de către CCR: "Este singura soluţie corectă"

"Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate", a transmis premierul Marcel Ciolacu, după ce CCR a decis anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale.

"În același timp, anchetele autorităților trebuie să arate cine sunt vinovații pentru tentativa de a influența masiv rezultatul scrutinului prezidențial. Românii au nevoie de răspunsuri clare din partea autorităților, bazate pe dovezi solide, pentru că de această anchetă depinde în mod fundamental încrederea publicului în instituțiile statului și în procesele democratice care stau la baza funcționării țării.

Acum, sunt extrem de importante validarea mandatelor noului Parlament și realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină numirea rapidă a unui nou guvern, a cărui prioritate este continuarea traseului european de dezvoltare a României. PSD a semnat, alături de PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților, un acord în acest sens și consideră că în acest moment partidele trebuie să pună mai presus de interesele proprii un singur obiectiv național – stoparea forțelor extremiste.

Numirea noului guvern pro-european este un semnal important pentru mediul economic și pentru investitorii străini, ținând cont de reacțiile îngrijorătoare din ultimele două săptămâni. Totodată, numirea noului guvern este esențială pentru a putea proteja veniturile românilor și pentru a construi un buget pentru 2025 care să garanteze continuarea proiectelor de investiții pe bani europeni", a transmis  Marcel Ciolacu.




Etichetele acestui articol sunt ciolacu, psd, stiri, anulare, alegeri

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Monica Munthiu

06.07.2026

Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...

CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA

Viviana Axinte

17.04.2026

Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.

NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing