Misiuni succesive pentru pirotehniștii de la ISU Cluj
Echipajul pirotehnic din cadrul unității ISU Cluj a fost solicitat să desfășoare în această după-amiază două misiuni de asanare a unor elemente de muniție găsite pe raza localităților Strucut, comuna Ceanu Mare, respectiv Crăești, comuna Petreștii de Jos.
„Astfel, în timpul efectuării unor lucrări de excavație, a fost găsit un proiectil exploziv, calibrul 105 milimetri, rămas cel mai probabil de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial. Drept urmare, la fața locului s-au deplasat pirotehniștii, care au asanat proiectilul în depline condiții de siguranță. Ulterior, echipajul nostru a desfășurat o misiune similară în localitatea Crăești, pentru a asana o bombă de aruncător, calibrul 82 milimetri. Ambele elemente de muniție vor fi distruse de către pirotehniști, în cadrul unor misiuni specifice.
Pe această cale, reamintim populației că elementele de muniție găsite întâmplător, de pe urma celor două conflagrații mondiale, sunt extrem de periculoase. Cu alte cuvinte, în cazul în care sunt descoperite, trebuie apelat imediat numărul 112. Totodată, trebuie luate în calcul următoarele aspecte:
- Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
- Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
- Nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
- Nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
- Nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
- Nu lăsăți copiii să se joace cu asemenea muniții;
- Lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă”, a transmis ofițerul de presă al ISU Cluj.
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII