Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada minivacanței de 1 Mai
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 01-04 mai 2025, nu mai puțin de 286 de misiuni. Dintre acestea, 42 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 244 de cazuri medicale.
Printre cele mai importante solicitări primite în perioada minivacanței, amintim intervenția de vineri, 2 mai 2025, la un accident rutier petrecut pe strada Tudor Vladimirescu din comuna Apahida. În sprijinul pompierilor de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca s-a deplasat și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, iar în accident a fost implicat un autoturism. Nu au existat victime încarcerate, însă doi tineri de aproximativ 25 de ani au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Ambii au fost în permanență conștienți și cooperanți.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în dimineața zilei de sâmbătă, 3 mai, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie situată pe strada Lunetei din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit în jurul orei 04.10, iar la fața locului au fost trimise trei autospeciale, autoscara și o ambulanță SMURD de la Punctul de Lucru Florești.
În paralel, au fost alertate forțe și de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca. Incendiul s-a manifestat la o anexă gospodărească de aproximativ 30 de metri pătrați, pe care a distrus-o în totalitate, precum și la o cantitate considerabilă de material lemnos, poziționat în apropiere.
S-au mai înregistrat pagube la un garaj, precum și la un autoturism parcat. Prin intervenția promptă, pompierii au reușit să protejeze două case de locuit, dar și restul garajului afectat. Totodată, forțele noastre au salvat 9 pui de rață din garaj. Pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei defecțiuni electrice.
Tot sâmbătă, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în jurul orei 08.10 la un accident rutier petrecut pe raza localității Moriști, comuna Cojocna. La misiune a participat echipajul de la Punctul de Lucru Jucu, iar forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism ieșit în afara părții carosabile, care inițial se răsturnase. Nu au existat victime încarcerate, însă pentru investigații suplimentare un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost transportat la spital de către echipajul SAJ.
Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Când administrația ascultă
12.08.2026
VĂLIUG – O ALTĂ „MARE DE LA MUNTE”
09.08.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII