Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada Sărbătorilor Pascale

În minivacanța care tocmai s-a încheiat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, nu mai puțin de 262 de misiuni. Dintre acestea, 39 au fost solicitări la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat 223 de cazuri medicale.

„Printre misiunile importante amintim intervenția de sâmbătă, 19 aprilie, la un incendiu care a produs pagube însemnate la o casă din localitatea Sâmboieni, comuna Sânmărtin. Mai exact, flăcările s-au manifestat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, distrugând și o magazie de 10 metri pătrați. Din fericire, în urma acestui eveniment nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Totodată, s-au înregistrat incendii de vegetație uscată în localitățile Fizeșu Gherlii, Bobâlna sau Izvoru Crișului. Toate aceste incendii au fost stinse în limitele găsite de către forțele noastre.

Având în vedere oscilațiile de temperatură prognozate pentru perioada următoare, vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Pompierii militari clujeni rămân la datorie pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate”, au transmis pe propriul site reprezentanții ISU Cluj.

Foto: ISU Cluj

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing