Misiunile salvatorilor sălăjeni în perioada 14-16 februarie
În intervalul acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au acționat la 62 de evenimente, dintre care 43 de cazuri medicale și 19 alte tipuri de misiuni.
Un rezumat al intervențiilor salvatorilor sălăjeni cuprinde:
- localizarea și lichidarea a 7 incendii:
- vineri, 14 februarie, la ora 15:30, pompierii din cadrul Secției Jibou au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Surduc. La sosirea echipajelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la autoturism, fără a exista pericolul de propagare la alte bunuri. Din nefericire, flăcările au afectat în întregime mașina. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric al unui conductor electric defect.
- în aceeași zi, în jurul orei 22:00, echipajele operative din cadrul Gărzii de Intervenție Ileanda au fost solicitați în localitatea Fântânele-Rus pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu, la o casă de locuit. La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau prin ardere generalizată la întreaga locuință. După aproximativ 2 ore, salvatorii au lichidat incendiul. În urma evenimentului, a ars acoperișul construcției și bunurile din interior. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric.
- sâmbătă, 15 februarie, la ora 15:00, pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mirșid. Flăcările s-au manifestat la acoperișul anexei și în interiorul acesteia la câteva corpuri de mobilier, cu posibilitate de propagare la restul construcției. Salvatorii au lichidat incendiul în limitele găsite, în urma evenimentului, fiind afectate acoperișul anexei și câteva bunuri materiale din interior. Proprietara a fost evaluată medical la fața locului deoarece a suferit un atac de panică, însă nu a necesitat transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.
- în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 februarie, pompierii din cadrul Secției Șimleu Silvaniei au fost alertați de producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Crasna. Apelul de urgență a venit în jurul orei 23:55, iar la fața locului s-au deplasat cadrele militare cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor. În sprijin a intervenit și SVSU Crasna cu o autospecială. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la podul casei și la acoperișul acesteia, dar și a garajului și a anexei imobilului, cu posibilitate de propagare la restul locuinței și la o casă învecinată.
După aproximativ o oră și jumătate de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, incendiul izbucnind cel mai probabil, din cauza unui coş de fum necurăţat de funingine. Pagubelele materiale însă au fost însemnate, în urma evenimentului au ars acoperișul casei, garajului și a anexei pe o suprafață de aproximativ 500mp. Totodată, au fost deteriorate din anexă mobilier, electrocasnice, centrala termică și alte bunuri. Din păcate, au pierit în flăcări 10 păsări de curte.
- în cursul zilei de duminică, 16 februarie, în jurul orei 11:25, pompierii din cadrul Secției Șimleu Silvaniei au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o rulotă aflată între localitățile Cizer și Vânători. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la o rulotă utilizată în cadrul unei organizări de șantier. În sprijin, a intervenit și SVSU Crasna. În urma evenimentului, a ars întreaga rulotă, iar flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui mijloc de încălzire locală nesupravegheat ori supraîncălzit.
- în perioada menționată, pompierii sălăjeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii produse la casele de locuit ale unor cetățeni, din municipiul Zalău și din localitatea Băbeni. În ambele evenimente, cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile, pagubele înregistrate fiind minore.
- misiuni de recunoaștere pe raza județului Sălaj;
- controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și acțiuni de informare preventivă în teren;
- asigurări măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unui eveniment sportiv;
- alte tipuri de misiuni în folosul comunității.
Salvatorii sălăjeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Foto: ISU Sălaj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII