Mureșean cu mandat de executare a unei pedepse cu înschisoarea, depistat de un polițist aflat în timpul liber

La data de 4 martie 2025, un polițist din cadrul Postului de Poliție Bălăușeri, aflat în timpul liber, a depistat pe strada Lăcrămioarei din Târgu Mureș, un bărbat, de 29 de ani, din comuna Bălăușeri, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Sighișoara, un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cel în cauză a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere fără permis de conducere.

La fața locului s-au deplasat în sprijin polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, bărbatul fiind condus și depus în Penitenciarul Târgu Mureș, în vederea executării pedepsei.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing