Mureșean reținut pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și rănirea unui câine
La data de 26 iunie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare un mandat de perchezițe la domiciliul unui bărbat, de 66 de ani, din Mureș, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și rănirea animalelor cu intenție.
La percheziție, au fost identificate și ridicate o armă neletală cu aer comprimat și 130 de proiectile metalice, deținute fără autorizație, cu privire la care există suspiciuni că ar fi fost folosite, în luna mai 2025, asupra unui exemplar canin, provocându-i rănirea acestuia.
Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII