Ne alegem președintele pentru următorii 5 ani Tot ce trebuie să știi despre votul de duminică
Ne pregătim de vot. Ne alegem președintele pentru următorii cinci ani.
Alegătorul votează la una dintre următoarele secţii de votare: în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii, în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia, în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate, în cazul în care îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea, în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.
Prin accesarea Registrului electoral la adresa www.registrulelectoral.ro și introducerea datelor personale, alegătorul află secția de votare la care este arondat și adresa acesteia. Procesul electoral se desfășoară duminică, 24 NOIEMBRIE 2024, între orele 7.00 - 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59”, a anunțat BEJ Maramureș.
Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv:
„Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România. În secția de votare alegătorii cu drept de vot îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal semnalează următoarele aspecte:
Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.
După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă. Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta. Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizată în țară, denumit în continuare alegător netransportabil, poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale”, arată BEJ Maramureș.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII