Noua dictatură: social media

Revistele de cultură, atât cât pot fi parcurse de cititorul standard într-o lună, asta însemnând o fracțiune imposibil de aproximat, se prezintă într-o relație ambiguă cu social media. Pe deoparte ele râvnesc la o distanțare de cacofonia virtuală, pe de altă parte nu rezistă ispitei de a apela la popularitatea rețelelor sociale pentru a-și semnala prezența. În acest punct mă bântuie o întrebare: dacă utilizatorul rețelei a luat la cunoștință performanța mea publicistică, semnal însoțit de un scurt rezumat al contribuției mele - asta în cazul în care nu beneficiază de textul integral, grație tehnologiei simplificate - cât de motivat va fi acel utilizator să mai achiziționeze revista (procedură complicată în cazul publicațiilor tipărite) ???

Comentariile de pe social media nu sunt încurajatoare: majoritatea se rezumă la - felicitări! Cuvântul acesta exprimă o forma de politețe convențională, nu este o apreciere critică. Dacă admitem că toți cititorii au fost de acord, fără rezerve, cu conținutul textului, avem un motiv și mai mare de îngrijorare. Logic absența comentariilor poate fi explicată în două feluri: fie textul nu prezintă niciun interes pentru cititor și în consecință nu merită oboseala unui comentariu, fie textul nu a fost citit de loc, actul de politețe fiind unul formal.

Urmărind acest demers logic ajungem la concluzia că un număr impresionant de confrați se hrănesc cu iluzii. Această ambrozie a viselor împlinite cu un singur clic ascunde un potențial periculos. Sfârșitul oricărei iluzii se termină cu mahmureală. Mahmureala e direct proporțională cu durata cultivării iluziei, dar în sine nu e letală.

Fascinația noului e de înțeles. Apariția rețelelor de socializare nu avea cum să nu fascineze, iar de acolo până la dependență nu a mai trebuit decât un pas. E timpul să ne maturizăm și să trecem la următorul nivel de exploatare a mediului virtual. Cucerirea marelui public nu e posibilă în primul rând datorită faptului că marele public nu mai există. Explicațiile țin mai mult de sociologie decât de literatură. În schimb s-au format comunități locale care se susțin singure, duc o existență autonomă și reprezintă prima formă eficientă de detașare de vacarmul online.

Această afirmație nu va fi niciodată validată de instituții consacrate ca Uniunea Scriitorilor. E normal ca o astfel de instituție să nu fie capabilă să renunțe la ideea de literatură națională, dar până și venerabila instituție își trăiește viața prin filiale, deci tot în manifestări locale.

Nimeni nu este încântat de starea de fapt. Radicalii vor vedea doar o oportunitate pentru impostori și veleitari. Ei au existat întotdeauna, dar cheia nu era la ei. Literatura s-a întors în underground, la fel ca într-o dictatură, fiindcă asta trăim, o dictatură a social media. Iar de aici e posibilă oricând renașterea literaturii naționale.

Deocamdată această teorie este fantezistă si nu va fi acceptată de forurile consacrate. E posibil sa existe și alte soluții, mai bune. A privi ritualurile zilnice, pradă rutinei și a nu face nimic nu are cum să fie o soluție mai bună.