Noul Biroul Politic Județean interimar al PNL Bistrița-Năsăud s-ar putea întruni astăzi pentru validarea noilor liste pentru Parlament! Cu cine va vota noul BPJ?

Tensiuni mari în PNL Bistrița-Năsăud înaintea definitivării unei noi liste cu doritorii pentru un nou mandat în Camera Deputaților și Senat.

Tensiuni mari în PNL Bistrița-Năsăud înaintea definitivării unei noi liste cu doritorii pentru un nou mandat în Camera Deputaților și Senat. Dacă vineri, 27 septembrie, Biroul Politic Național al PNL anunța o nouă formulă a Biroului Politic Județean BN, nerecunoscând votul PNL BN pe vechile liste, ședință la care nu au participat cea mai mare parte a primarilor demisionari și nici deputatul Robert Sighiartău, și, cerea imperativ, ”reluarea tuturor procedurilor pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare din decembrie 2024 în cadrul filialei”, sâmbătă s-a consumat o primă întâlnire între cele două tabere formate în interiorul PNL BN. Cum era de așteptat, presiunea uriașă pe lideri venită din partea celor din teritoriu și-a spus cuvântul, oamenii bruscându-se verbal și fizic. O nouă ședință ar putea avea loc astăzi, 30 septembrie, știut fiind faptul că, 2 octombrie, este data limită la care se pot depune listele pentru alegerile parlamentare, după cum spune legiuitorul: Termenul limită până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi este de 2 octombrie. De asemenea, până la 4 octombrie, Biroul Electoral Central se pronunţă, prin decizii, în sensul admiterii sau respingerii candidaturilor”

Cine a plecat și cine a revenit în Biroul Politic Județean al PNL BN?

Noul birou interimar decis în sedința Biroului Permanent Național are 41 de membri, nu 82,cât avea vechiul birou interimar, îl are presedinte tot pe Ioan Turc, însă acesta nu pare să mai dețină majoritatea. De altfel pe lângă cei 15 primari si cei doi deputați, vicepresedintele BPN Robert Sighiartau și Diana Morar, apar mai mulți consilieri județeni, din grupul celor apropiați de Robert Sighiartău, dar si o parte dintre candidații la primăriile rurale, apropiați de vicepreședintele național, candidat la presedinția Consiliului Județean la ultimele alegeri.

Fostul secretar general al filialei, subprefectul Ioan Zăgrean nu e deloc în birou. Nici cel votat pe locul 2 la Cameră nu e.

Mai mulți membri din board-ul filialei județene, apropiați ai presedintelui Ioan Turc nu și-au mai găsit locul în biroul interimar decis de BPN. Subprefectul Ioan Zăgrean, care a fost 4 ani secretarul general al filialei nici măcar nu mai e pe listă (foto). Nici presedintele interimar de la organizația Beclean, avocatul Cristian Carlig candidat la alegerile de primar, (nn numit acolo după dizolvarea organizației locale cu cateva luni înaintea alegerilor în locul viceprimarului în funcție, Bogdan Rusu), nu e nici el în noul Birou interimar. Consilierul județean Gheorghe Scuturici, votat pe locul 2 la Camera Deputaților de biroul dizolvat acum de BPN nu e în noul birou județean, așa cum nu e nici presedintele interimar de la tineretul județean,  Robert Linul, consilierul primarului Turc la Primăria Bistrița nu e pe lista biroului județean. Nici Viorica Calo, consilier judetean, presedinta organizației de seniori nu a fost trecută pe lista noului birou interimar, dar nici Florin Urâte , presedintele organizației oamenilor de afaceri ai partidului. Ioan Rus, presedintele PNL Tarlisua

Nici membrii Consiliului local Bistrița nu sunt în noul birou, cu excepția viceprimarului în funcție, Sorin Hangan, care este presedinte ales al organizației Bistrița. Așa arata noul birou județean care va vota lista pentru alegerile parlamentare:

 

 

 

 

de Simona Bozbici

Analiza viitoarelor liste PNL pentru alegerile parlamentare o vom face-o atât în aici cât și în Info Bistrița, Știri BN și în Transilvania Jurnal.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing