O nouă biserică în Baia Mare. Vezi unde va fi ridicată

Baia Mare va avea o nouă biserică. Am aflat asta de la Episcopia Maramureșului și Sătmarului, care ne-a spus și locația exactă.

„Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat ieri, 31 octombrie, o vizită la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare, a cărui Paraclis îi are ocrotitori pe acești sfinți tămăduitori. Ierarhul a fost întâmpinat de managerul instituției, Dr. Rareș Pop. Vizita a fost prilejuită de planificarea construcției unei biserici noi în curtea spitalului, identificându-se locul unde să fie amplasată. Aceasta va aduce mângâiere bolnavilor internați, aparținătorilor lor și cadrelor medicale care lucrează aici.

După discuții, Preasfințitul Părinte Iustin a vizitat bolnavii din saloanele spitalului, oferind iconițe și cuvinte de încurajare celor suferinzi, de care este mereu aproape, mai ales în acest An omagial al pastoraţiei și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți”, a anunțat Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

FOTO episcopiammsm.ro

Etichetele acestui articol sunt baia mare, biserica noua, spitalul TBC, spitale baia mare

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing