Obiceiuri și tradiții de Moș Nicolae
Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, supranumit "Făcătorul de minuni", unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. De asemenea, 6 decembrie este şi ziua în care vine Moş Nicolae.
Numele de Moş Nicolae este legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile pe care copii le primesc în această zi. În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele, pentru că Moş Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Celor cuminţi. Celor neascultători, Moş Nicolae le aduce o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să îşi asculte părinţii şi bunicii. Se spune că este suficient să se uite prin ferestre ca să-şi dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu…
Tradiţia îşi are originea în povestea personajului legendar şi mitic, care a existat cu adevărat în persoana arhiepiscopului-Sfântul Ierarh Nicolae-din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu credinţă neţărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea.
Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită şi crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi.Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuţe.
Copiii din România au fost învăţaţi ca, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă ghetele, cizmele sau bradul cu dulciuri, jucării şi daruri, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul acestuia.
În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou, potrivit Historia.
În colindele româneşti, cântate iarna, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.
Foto: Depozitul de Brazi
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII