Până în 8 iunie controale pe viteză în Maramureș

Timp de o săptămână polițiștii maramureșeni au pus gând rău vitezomanilor din județ. Se va acționa pe toate drumurile din județ cu aparatele radar din dotare, astfel că este de așteptat aplicarea multor sancțiuni și multe permise retrase.

Acțiunea a debutat ieri, 2 iunie, când polițiștii Serviciului Rutier au organizat și efectuat o acțiune cu efective mărite în județ, pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive.
 
„Pentru depistarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză peste limitele legale, polițiștii au acționat cu aparatura radar din dotare, fiind instituite filtre rutiere. Acțiunea a fost demarată ieri, 2 iunie și se vor efectua activități similare până la data de 8 iunie.

În prima zi de acțiune, 54 de conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar șapte conducători auto au rămas fără permisele de conducere.

Recordul pe care polițiștii și-l doresc este ca în cadrul acțiunii să nu se impună luarea unor măsuri și fiecare dintre cei care pleacă la drum să ajungă cu bine la cei dragi!”, anunță IPJ Maramureș. 

Etichetele acestui articol sunt radare maramures, vitezomani, actiuni maramures, controale politie

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing