Parchetul ICCJ anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu. Instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată, printre acuzaţii
Parchetul ICCJ anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.
”Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană fizică”, anunţă PArchetul ICCJ.
Persoana vizată este Călin Georgescu, ridicat miercuri din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet.
Infracţiunile care i se impută sunt:
– instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
– comunicarea de informaţii false, prev. de art.404 C.p.
– fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere)
– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII