Percheziții ale polițiștilor mureșeni la domiciliile unor persoane bănuite de efectuarea unor operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, prejudiciul total fiind de circa 400.000 lei - ACTUALIZARE

În urma perchezițiilor desfășurate în cadrul dosarului penal de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, au fost ridicate telefoane mobile, tablete, un laptop, aproximativ 120.000 de lei, carduri bancare emise de mai multe instituții bancare, bijuterii, înscrisuri și alte obiecte cu valoare probatorie. De asemenea, față de 4 bărbați a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, a desfășurat 14 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Neamț, Arad și Giurgiu.

Activitățile au avut loc pentru destructurarea unei grupări infracționale care acționa la nivel național, fiind cercetată pentru operaţiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

În fapt, începând cu luna ianuarie 2025 și până în prezent, în urma unor campanii de tip ,,phishing”, derulate prin transmiterea unor mesaje electronice, prin email și mesaje de tip SMS, către mai multe societăți comerciale, care păreau că provin din partea unei instituții bancare, membrii grupării ar fi reușit să inducă în eroare persoanele vătămate și ar fi obținut datele de autentificare în conturile bancare ale acestora.

Persoanele cercetate solicitau actualizarea unor date prin utilizarea unor linkuri către site-uri frauduloase și care clonau interfața oficială a unei aplicații de internet banking.

Astfel, cei în cauză ar fi sustras aproximativ 400.000 de lei din contul a 13 societății comerciale care își desfășoară activitatea în județul Mureș.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că aceștia ar fi săvârșit în aceeași perioadă, zeci de alte infracțiuni la nivel național, aflate în curs de cercetare.

La percheziții, au fost descoperite telefoane mobile, tablete, un laptop, aproximativ 120.000 de lei, carduri emise de mai multe instituții bancare, bijuterii înscrisuri și alte obiecte cu valoare probatorie.

În urma probatoriului administrat, 4 bărbați, de 22, 25, 30 și 46 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, 5 iunie, cei în cauză vor fi prezentați instanței de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Poliției municipiului Târgu-Mureș - Biroul de Investigații Criminale, Serviciului de Acțiuni Speciale Mureș, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, D.G.P.M.B - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice, Serviciul Criminalistic, inspectoratelor de poliție județene Arad, Neamț, Giurgiu și jandarmilor din cadrul D.G.J.M.B. - Batalionul 6 - Acțiuni Speciale și Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Foto: Captură video IPJ Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing