Persoană bănuită de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, reținută de polițiști
Polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 33 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada martie – aprilie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut, în municipiul București, diferite cantități de drog de mare risc, din clasa catinonelor sintetice (2MMC), cu sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei.
În urma a două percheziții domiciliare efectuate, marți, 15 aprilie, în București, au fost descoperite și ridicate peste 200 de grame de drog de mare risc 2MMC, un cântar electronic de precizie, obiecte purtând urme de substanță, plicuri autosigilante, peste 38.000 de lei și 3.400 de euro, precum și alte mijloace de probă.
La data de 16 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei, de 33 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a admis propunerea de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj – Napoca.
Polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: IPJ Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII