Persoană bănuită de pornografie infantilă, cercetată de polițiștii clujeni
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 18 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, de la finalul anului 2021 și până la data de 2 aprilie 2025, cel în cauză ar fi procurat, deţinut şi stocat în conturi și dispozitive electronice, peste 900 de fișiere (foto și video) înfățișând minori, cu vârste între 3 și 12 ani, în ipostaze sexuale explicite.
De asemenea, cercetările au reliefat că, prin intermediul unor platforme online, acesta ar fi distribuit altor utilizatori o parte dintre fișierele menționate.
În urma percheziției domiciliare efectuate, a fost descoperit și ridicat un dispozitiv de stocare a datelor conținând 28 de materiale pornografice cu minori, în fișiere de tip imagine și video.
La data de 2 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.
Joi, 3 aprilie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Ștefan Cicio-Pop Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII