Persoane cercetate de polițiștii clujeni pentru trafic de droguri. Acționau pe raza municipiului Cluj-Napoca și localității Florești

La data de 14 februarie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 27 și 31 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc. În sarcina bărbatului în vârstă de 31 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Persoanele au fost prinse în flagrant succesiv, în municipiul Cluj-Napoca și în localitatea Florești, prima în timp ce ar fi transportat, iar cea de a doua la preluarea unui colet conținând aproximativ 150 de grame de cocaină (drog de mare risc), 270 de grame de ketamină (drog de risc) și 100 de grame de amfetamină (drog de mare risc).

Ulterior, pe parcursul percheziției efectuate la locuința persoanei de 31 de ani, au fost descoperite și ridicate 9 comprimate ecstasy (drog de mare risc), aproximativ 15 grame de canabis (drog de risc) și 56 de grame de substanță psihoactivă 2MMC.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

Polițiștii clujeni fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: IPJ Cluj

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing