Persoane cercetate de polițiștii sălăjeni pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive în județul Sălaj

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cu vârste de 22, 25 și 35 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2022 – octombrie 2024, la diferite intervale de timp, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și vândut cantități de canabis (drog de risc), cristal (3-CMC, drog de mare risc) și substanțe psihoactive (2CMC și 4BMC) către consumatori, inclusiv minori, din județul Sălaj.

La data de 17 octombrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea celor trei persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și un echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

Polițiștii sălăjeni fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing