Peste 27.000 de oameni au vizitat Biserica Evanghelică doar în primele șapte luni ale anului.
Predarea oficială a Turnului Dogarilor de către comunitatea săsească în administrarea Primăriei Bistrița și redeschiderea acestui monument istoric au prilejuit un bilanț pozitiv privind turismul local: peste 27.000 de oameni au vizitat Biserica Evanghelică doar în primele șapte luni ale anului.
Preotul paroh Andreas Hartig, prezent aseară la evenimentul de redeschiderea oficială a Turnului Dogarilor — restaurat prin PNRR după ce a fost cedat municipalității de Parohia Evanghelică și introducerea Bistriței în Rețeaua Orașelor Creative UNESCO, la categoria Arhitectură, a subliniat importanța colaborării dintre comunitatea evanghelică și municipalitate, evidențiind că gestul de a încredința Turnul Dogarilor orașului se înscrie într-un efort comun de valorificare a patrimoniului medieval:
Hartig a apreciat că, urmare a relației foarte bune dintre Parohia Evanghelică și primăria Bistrița, interesul turistic pentru Biserica Evanghelică a crescut: ”De la începutul anului 2026 și până la sfârșitul lunii iulie, Biserica Evanghelică — resfințită în 2023 — a atras circa 27.000 de vizitatori, confirmându-și statutul de principal pol de atracție culturală din Bistrița.
Tot Hartig a vorbit de importanța transferului de patrimoniu către comunitate: Cedarea Turnului Dogarilor către administrația locală asigură integrarea acestui simbol al breslelor medievale în circuitul turistic și cultural extins al orașului, în timp ce rebilitarea clădirilor de patrimoniu, de la fostul Gimnaziu Evanghelic (Colegiul „Liviu Rebreanu”) până la Casa Argintarului și Casa Colecțiilor, au transformat orașul într-un spațiu primitor pentru rezidenți, oaspeți și investitori.
Preotul Hartig a atras atenția că parteneriatul trebuie să continue pentru a salva și alte monumente emblematice încă vulnerabile: Șirul Sugălete, pasajele medievale și Piața Mică. Soluția rămâne un dialog strâns între biserică, primărie, asociații și specialiștii în restaurare, sub deviza conlucrării pentru binele întregii comunități.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII