Peste 3.000 de șoferi verificați de polițiștii mureșeni în cadrul acțiunii 'Alcohol&Drugs'
În perioada 16 - 22 iunie 2025, Serviciul Rutier Mureș a desfășurat o amplă acțiune de control în trafic, scopul principal fiind depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii au fost controlate peste 3.000 de autovehicule.
Au f0st efectuate 2.715 testări pentru alcool, în urma cărora au rezultat 33 de rezultate pozitive.
29 de testări au fost efectuate conducătorilor auto.
24 dintre aceste cazuri au indicat o alcoolemie între 0,001 – 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 5 cazuri au prezentat valori de peste 0,40 mg/l, iar 4 testări pozitive au fost înregistrate în rândul bicicliștilor.
Pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive au fost realizate 145 de testări, fiind întocmite două dosare penale pentru conducere sub influența drogurilor.
Această acțiune face parte din programul de prevenire și reducere a riscului rutier, urmărindu-se siguranța tuturor participanților la trafic.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș vor continua verificările și în perioada următoare pentru a combate comportamentele iresponsabile din trafic.
Foto: IPJ Mureș
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII