Peste 4 milioane euro vor fi alocați pentru reabilitarea și restaurarea Ansamblului Bisericii Evanghelice din localitatea Batoș, județul Mureș
Proiectul „Reabilitarea și restaurarea ansamblului bisericii evanghelice – biserica, turnul-clopotniță, zidul de incintă, construire anexă grupuri sanitare și amenajarea terenului aferent din loc. Batoș, jud. Mureș” are o valoare totală de aproape 4,75 milioane euro.
Obiectivul general vizat de investiții constă în valorificarea durabilă a întregului monument, ca urmare a conservării și restaurării clădirii Bisericii Evanghelice, a turnului clopotniță și a zidului de incintă, inclusiv construirea unor facilități sociale, pe lângă amenajarea terenului aferent. Astfel, comunitatea locală din comuna mureșeană Batoș speră să diversifice oferta turistică, stimulând dezvoltarea locală.
”Zona de nord a județului Mureș, în partea de vest a Defileului râului cu același nume, dispune de un potențial turistic insuficient valorificat. Conservarea moștenirii culturale – dezvoltată pe parcursul a șase secole de etnicii sași – va favoriza dezvoltarea turismului, revenirea în zonă a urmașilor celor care au părăsit acest areal și perpetuarea unor tradiții unice.
Sunt necesare investiții importante, dar sub o monitorizare atentă, pentru a se asigura menținerea unor standarde înalte de conservare. Implementarea acestui proiect poate aduce valoare adăugată din punct de vedere economic, social și cultural pentru întreaga Regiune, nu doar la nivelul comunei Batoș și a județului Mureș.
Detalii suplimentare aici: stiriletransilvaniei.eu
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII