Peste 450 de dosare penale privind infracțiuni informatice au fost deschise în județul Mureș în primele nouă luni ale anului
În România se înregistrează tot mai multe infracţiuni de natură informatică. În judeţul Mureş, de exemplu, în primele nouă luni ale acestui an au fost deschise peste 450 de dosare penale privind astfel de fapte, cu peste 100 mai multe decât anul trecut, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre înşelăciuni şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, însă nici un infractor nu a fost deocamdată prins, după cum susțin polițiștii mureșeni.
Comisar şef Cătălin Rădulescu, adjunct al Șefului I.P.J. Mureș avertizează: „Mesajele sau anunţurile pot promova investiţii în afaceri, acţiuni la bursa de valori, criptomonede, NFT sau orice alte tipuri de investiţii. Acestea pot fi prezentate sub forma unor oferte de îmbogăţire rapidă sau sub forma unor produse sau servicii exclusiviste, disponibile pentru o perioadă limitată de timp.
După furnizarea datelor de contact, persoanele vătămate sunt contactate telefonic de persoane necunoscute care se recomandă specialişti în domeniu. Autorii, după discuţii repetate, reuşesc de obicei să convingă victimele să iniţieze transferul, fiindu-le prezentate în mod fals avantajele şi siguranţa procesului”.
Altă modalitate de fraudare des întâlnită este contractarea de credite online în numele persoanelor vătămate şi apoi sustragerea banilor. Cele mai multe plângeri au venit din Târgu Mureş, iar prejudiciul poate ajunge şi la 50.000 euro.
Investigațiile în aceste cazuri sunt de lungă durată, iar până acum în Mureş nu a fost prins niciun autor în dosarele înregistrate. Cea mai importantă măsură de prevenire pentru oameni este să se informeze înainte de a da curs cererilor pe care le primesc în mediul online.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII