Peste 8 tone de îngrășământ chimic cu azotat de amoniu, indisponibilizate de polițiștii sălăjeni
Sâmbătă, 12 aprilie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în cadrul acțiunii naționale FITOS 2025 pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.
Acțiunea FITOS 2025 are ca scop îmbunătățirea siguranței și sănătății cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operațiunilor cu produse de protecție a plantelor și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici de pe raza de competență.
Astfel, polițiștii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări la punctele de lucru a două societăți comerciale cu sediile în localitatea sălăjeană Brâglez, unde au descoperit 8.400 de kilograme de îngrășământ chimic cu conținut de azotat de amoniu, depozitate pe sol în spațiu deschis neacoperit, fără a fi respectată obligația de depozitare a acestor substanțe în locuri protejate,conform prevederilor O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului.
În ambele cazuri, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au dispus indisponibilizarea întregii cantități îngrășământ chimic depozitat necorespunzător în spațiu deschis, în condiții neconforme cu normele legale în vigoare și au întocmit câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII