Polițist din Maramureș amenințat de doi bărbați

Să fii polițist în unele zone din Maramureș nu este deloc ușor. Oricând poți fi amenințat cu moartea dacă îți faci datoria.

„La data de 29 mai a.c., în baza probatoriului administrat, față de un bărbat de 54 de ani, precum și față de un tânăr de 22 de ani a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În fapt, în data de 29 mai a.c., în jurul orei 09.40, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Vălenii Lăpușului au observat că două grupuri de persoane și-ar fi adresat amenințări cu acte de violență. Polițiștii au intervenit, moment în care un bărbat de 54 de ani și un tânăr de 22 de ani, care aveau în mână un topor, respectiv o bâtă, i-ar fi adresat amenințări unui polițist.

Cele două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș a luat măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore”, anunță IPJ Maramureș. 

Cei doi urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.

Etichetele acestui articol sunt amenintari, moarte, valenii lapusului, somcuta Mare, dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing