Povestea lui Gabriel, luptătorul descoperit în cadrul proiectului „Căutăm și antrenăm campionul la el acasă”

Profesional Fight Gym Bistrița, clubul sportiv condus de Ionel Burduos, a lansat, în anul 2021, proiectul „Căutăm și antrenăm campionul la el acasă”, în parteneriat cu autoritățile locale din comunele Mărișelu, Budacu de Jos, Căianu Mic, Măgura Ilvei, Galații Bistriței și Telciu. Scopul proiectului a fost de a descoperi talente acolo unde puțini caută – în comunitățile mici, dar pline de potențial.

Gabriel Ur este unul dintre acești tineri. A început la Budacu de Jos, la 15 ani, cu 110 kg și o motivație pe care nici timpul, nici distanțele nu au reușit s-o oprească.

"Chiar și plecat o perioadă în afara țării, Gabriel a continuat să se antreneze, să lupte și să creadă în drumul lui. A câștigat meciuri în Germania, iar revenit în țară, a reînceput antrenamentele în echipa PFG.

 Pe 15 martie 2024, Gabriel a devenit primul campion național rezultat din acest proiect, la categoria 80 kg.
În aprilie, a obținut medalia de bronz la Campionatul European ISKA din Malta – o performanță uriașă care confirmă potențialul lui și direcția corectă a proiectului nostru", au transmis reprezentanții clubului.

 "Astăzi (n.r - joi) a avut ultimul antrenament înainte de cel mai important test de până acum: participarea în gala Dynamite Fighting Show (DFS), cea mai puternică promoție de kickboxing din România, pe 8 iunie, la Baia Mare. Îl felicităm pe Gabriel pentru tot parcursul și determinarea incredibilă și ne bucurăm să-l avem ca exemplu viu al faptului că talentul crește și în satele noastre, când e susținut cu inimă și seriozitate. Continuăm. Antrenăm. Construim caractere", a transmis PFG Bistrița.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing