Premieră în medicina privată din România: chirurgii de la MedLife Humanitas au realizat primele reconstrucții mamare asistate robotic la Cluj. Operațiile au fost pro-bono

Grupul MedLife continuă să inoveze în chirurgia oncologică și reconstructivă, realizând în premieră la Cluj-Napoca primele reconstrucții mamare asistate robotic din sistemul privat, de altfel printre primele intervenții de acest tip din Europa de Est. Intervențiile au avut loc în perioada 21–22 aprilie, în cadrul Spitalului MedLife Humanitas, cu ajutorul robotului chirurgical „da Vinci”.

Cele două intervenții au fost realizate pro bono pentru paciente care suferiseră mastectomii în urma unui diagnostic de cancer de sân. Echipa operatorie a fost coordonată de Dr. Maximilian Muntean, chirurg plastician, alături de Dr. Daniel Murariu, român stabilit în Statele Unite, și de doi medici americani – Dr. Chris Campbell și Dr. Peter Deptula.

Reconstrucția s-a realizat prin tehnica DIEP (Deep Inferior Epigastric Perforator), considerată standardul de aur în reconstrucția mamară microchirurgicală. Procedura presupune recoltarea unui lambou de piele și grăsime din zona inferioară a abdomenului, fără a afecta mușchiul abdominal.

Țesutul este apoi complet deconectat de la vasele de sânge din zona donatoare și reatașat la vasele din zona pieptului. Acest tip de reconstrucție oferă un rezultat natural, durabil, și presupune un risc scăzut de complicații, precum herniile abdominale.

Detalii suplimentare aici: hotnews.ro

Foto: chirurgierobotica.ro

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing