Primar sălăjean condamnat pentru că a închiriat căminul cultural din comună, fără a avea dreptul

Ioan Șumălan, primarul comunei sălăjene Marca, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la 1 an și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de uzurpare a funcției privind faptele de corupție.

Instanța de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani.

Conform rechizitoriului, în calitate de primar, Ioan Șumălan a atribuit în mod nelegal un spațiu din fostul cămin cultural din satul Leșmir către o societate comercială, fără hotărâre a Consiliului Local și fără organizarea unei licitații publice. Imobilul aparținea domeniului public al comunei și nu putea fi închiriat legal decât printr-o decizie formală a consiliului local.

De asemenea, Șumălan a fost obligat să achite suma de 14.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă, comuna Marca, și să suporte onorariul avocațial al apărării. Instanța a menținut obligația de plată a daunelor materiale în cuantum total de peste 6.600 de lei, sumă ce include chiria neîncasată și consumul de energie electrică înregistrat de Școala Gimnazială Nr. 1 Marca, afectată de folosirea nelegală a imobilului.

Detalii suplimentare aici: gazetadecluj.ro

Foto: Comuna Marca

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing