Primăria Bistrița vrea să cumpere stadionul JEAN PĂDUREANU de la SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL. Suma înaintată este de 12,5 milioane de lei. La cine vor ajunge banii. Vezi cine face parte din masa credală?
Din 2012, moment în care consemnăm faptul că, Gloria Bistrița, părăsea prima ligă fotbalistică a țării și mergea să joace în Liga a II-a, iar de acolo, în Liga a III-a, și mai pe urmă în neantul fotbalului românesc, începea începutul-sfârșitului pentru Gloria dar și pentru stadionul ce poartă acum numele lui Jean Pădureanu.
Intrat într-un amplu process de degradare, stadionul părea condamnat la distrugerea totală de indiferența fostelor adminstrații locale: Crețu și Turc. Din 2012 au trecut 13 ani, fără se se întâmple nimic, iar, la nici jumătate de an de la preluarea primăriei Bistrița de Gabriel Lazany, comisia de evaluare a stabilit prețul cu care ar putea cumpăra stadionul de la SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL, reprezentantă prin practicianul în insolvenţă Vasile Urs- 12,5 milioane de lei.
Anunțul a fost făcut astăzi de primarul Gabriel Lazany în cadrul unei conferințe de presă ce a precedat dezbaterea publică asupra bugetului pe 2025: ” O nouă premieră. Se vorbește de mai bine de 10 ani că stadionul Jean Pădureanu trebuie să intre în proprietatea municipiului Bistrița. Pentru prima dată sunt bani alocați pentru achiziționarea stadionului”.
Când a fost stadionul JEAN PĂDUREANU scos la vânzare?
În 2020, Vasile Urs, unul dintre cei mai importanți executori a organizat una dintre cele mai importante licitații din ultimii ani: stadionul Jean Pădureanu, cu tribune și suprafață de joc, precum și o clădire administrativă.
Deși Gloria Bistrița ar avea bunuri care, prin valorificare, ar ajuta la plata datoriilor istorice ale clubului, lichidatorul Vasile Urs încearcă de ani buni să vândă aceste bunuri, fără succes.
Potrivit evaluării lichidatorului, Gloria deţine două tribune cu o clădire pentru studio TV, o peluză în regim de înălţime P+1E, teren de joc, tabelă de marcaje, instalaţie de nocturnă, sistem de sonorizare, sistem de alimentare energie electrică, instalaţie de irigat terenul, instalaţie de încălzit terenul şi sistem de supraveghere video.
La acestea se mai adaugă o clădire administrativă care se întinde pe 780 de metri pătraţi şi care a fost evaluată la 1,3 milioane de lei şi trei autobuze, care ar valora, împreună în jur de 250.000 de lei.
În patrimoniul Gloria mai regăsim maşini de împrăştiat nisip, motocositoare, tractoare, aparate de fitness, aparatură de bucătărie, bunuri de inventar în valoare de 233.000 de lei şi echipament sportiv folosit care valorează 277.000 de lei.
Toate aceste bunuri mobile şi imobile valorează în jur de 40 de milioane de lei, potrivit celei mai recente evaluări. Deşi procesul de faliment a început în anul 2013, abia la începutul anului 2016 au fost organizate primele licitaţii de valorificare a acestor bunuri.
Cine stă la masa credală?
În jur de 100 de persoane, societăți comerciale și instituții s-au înscris la masa credală sperând ca după valorificarea bunurilor clubului să își recupereze banii împrumutați sau datorați pentru prestări servicii.
Pe lista celor care vor să își recupereze banii de la clubul Gloria Bistrița regăsim societăți comerciale și persoane fizice din Bistrița-Năsăud, dar și din Argeș, Maramureș, Cluj, Teleorman, Prahova, Brașov, Timiș, Mureș, București, Dolj, Alba, Arad sau Galați.
De asemenea, pe listă și-au făcut loc Liga Profesională de Fotbal sau chiar licee. Entitatea cu cea mai mare sumă de recuperate este Administrația Finanțelor Publice, care s-a înscris la masa credală cu o datorie de 4,5 milioane de lei.
Urmează, controversatul milionar clujean Bela Urasi, care are de recuperate 1,6 milioane de lei, apoi Onișor Gheorghe ce speră să recupereze 1,5 milioane de lei și Nistoran Valerică cu datorii de 1,4 milioane de lei.
Comelf are de recuperat peste un milion de lei, iar Primăria Bistrița aproape 600.000 de lei. Clubul trebuie să le plătească foștilor jucători și angajați drepturi salariale în valoare de 1,4 milioane de lei.
Pe listă îl regăsim inclusiv pe Jean Pădureanu, decedat între timp. Acesta avea de recuperate 143.809 lei. Datoriile înregistrate de Gloria Bistrița ar ajunge la aproape 20 de milioane de lei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII