Primul centru de stat pentru terapia durerii, pe deplin funcțional la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca
Noul Centru de Management Multidisciplinar al Durerii Cronice Non-neoplazice funcționează în cadrul Ambulatoriului Integrat.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a deschis noul Centru de Management Multidisciplinar al Durerii Cronice Non-neoplazice.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am ajuns la un alt nivel în ceea ce privește serviciile oferite de Spitalul nostru de Boli Infecțioase, iar acest lucru este dovedit inclusiv de faptul că primul centru de stat pentru terapia durerii este pe deplin funcțional în Ambulatoriul Integrat al instituției spitalicești. Ne bucurăm că putem, astfel, să contribuim la îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții pacienților. Sănătatea rămâne o prioritate a Consiliului Județean Cluj.”
În cadrul acestei structuri, specialiștii realizează evaluarea clinică completă a pacientului cu durere cronică non-neoplazică, oferă recomandări de tratament farmacologic, non-farmacologic și manopere medicale ori chirurgicale care pot controla durerea cronică non-neoplazică, dar și educă și învață pacienții strategii de gestionare a durerii.
Pacienții sunt investigați și tratați de o echipă multidisciplinară, beneficiind de un diagnostic precoce și precis, precum și de terapii special adaptate nevoilor lor individuale. Structura echipei multidisciplinare include medici (reumatolog, neurolog, balneolog, psihiatru, ortoped, anestezist), psihologi, kinetoterapeuți și asistenți medicali, care abordează fiecare pacient în maniera multimodală și interdisciplinară.
Centrul de Management Multidisciplinar al Durerii Cronice Non-neoplazice se află în Ambulatoriul Integrat al unității sanitare, situat pe strada Moților la nr. 19. Pacienții au nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic curant, iar programările se realizează în zilele de luni și vineri, între orele 12:00 și 14:00, la numărul de telefon 0753023805.
„Menționăm, în acest context, faptul că durerea este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care o persoană se prezintă la medic, estimându-se că unul din cinci (20%) adulți din Europa este afectat de durere cronică non-neoplazică. Durerea, în general, și durerea cronică, în particular, este un fenomen complex, greu de definit din cauza naturii subiective și individuale a experienței dureroase”, a transmis Biroul de presă al C.J. Cluj.
Foto: Facebook/Consiliul Judetean ClujCELE MAI CITITE ȘTIRI
FOTBALUL, POLITICA ȘI ANTRENORII (Pamflet)
25.04.2026
NEO PROLETCULTISMUL ONLINE
22.04.2026
Criză politică în România.
21.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII