Prins la volan în Vișeu de Jos, deși avea permisul suspendat

Ghinion pentru un șofer din Maramutreș oprit de poliție în comuna Vișeu de Jos. Avea suspendat dreptul de a conduce, iar acum s-a ales cu un dosar penal.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Ieri, 13 aprilie a.c, în jurul orei 17.10, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit pentru control, pe raza localității Vișeu de Jos, județul Maramureș, un cetățean român în vârstă de 25 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Maramureș, conducea un autoturism înmatriculat în România.În urma verificărilor în aplicația eDAC, colegii noștri au constatat faptul că șoferul avea dreptul de conducere suspendat.

În cauză, poliţiştii de frontieră maramureșeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, anunță ITPF Sighetu Marmației. 

Etichetele acestui articol sunt permis suspendat, politia de frontiera, dosar penal, viseu de jos, ancheta

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing