Profesor de liceu din Huedin, cercetat de polițiști pentru agresiune sexuală exercitată asupra elevelor sale
În cursul zilei de joi, 20 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 55 de ani, profesor la Liceul Teoretic „Octavian Goga”din oraș, cercetat pentru infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
În data de 14 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de conducerea unității de învățământ cu privire la faptul că, în aceeași zi, un cadru didactic, profesor de gimnaziu, ar fi manifestat, în timpul orelor de curs, un comportament indecent față de eleve, inclusiv utilizarea unui limbaj cu conotații sexuale.
În urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Huedin au extins cercetările, stabilind existența unei alte fapte similare, comise în același mod.
Vineri, 21 martie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, care a admis propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura arestării pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII