Razie a polițiștilor pe raza municipiului Dej

La data de 19 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au desfășurat o acțiune în sistem integrat pe raza municipiului Dej și a Secției 5 Poliție Rurală Dej, în vederea creșterii siguranței publice și a combaterii riscului rutier.

Au fost angrenate efective din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, beneficiind de sprijinul jandarmilor din Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și a polițiștilor locali din cadrul Poliției Locale Dej.

S-a acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale, a infracțiunilor stradale, asigurarea vizibilității, în special în zona unităților școlare, depistarea persoanelor urmărite și pentru verificarea celor aflați sub măsuri judiciare.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat cu prioritate în zonele cu risc ridicat de accidente, în vederea prevenirii și combaterii riscului rutier și sancționării conducătorilor auto care nu se supun regulilor de circulație.

În acest context, au fost legitimate aproximativ 120 de persoane, verificate peste 85 de autovehicule, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 52 de sancțiuni au fost întocmite conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, au fost efectuate testări cu aparatul etilotest și verificări la 5 operatori economici.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing