Record de persoane salvate pe pârtiile din Cluj în vacanța de schi
Săptămâna 17 – 23 februarie 2025, care a coincis cu vacanța de schi a elevilor din județul Cluj, a fost una dintre cele mai solicitante din ultimii ani pentru salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai Formației Salvamont Vlădeasa, structuri ce funcționează sub autoritatea forului administrativ județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Vacanța de schi a reprezentat, din păcate, o perioadă foarte aglomerată pentru salvamontiștii clujeni. Aceștia au fost, ca de obicei, la datorie, și au intervenit prompt și eficient pentru acordarea primului ajutor și pentru salvarea unor vieți aflate într-o stare de pericol. Le mulțumesc pentru că datorită lor iubitorii muntelui și ai sporturilor de iarnă se pot simți în siguranță.”
Afluxul mare de schiori în cele două domenii schiabile cu zăpadă artificială din județ a fost însoțit și de un număr mare de accidentări. 39 de persoane au fost salvate de pe pârtii: respectiv 25 de persoane de pe pârtia Mărișel (dintre care 5 persoane au fost predate serviciilor de ambulanță) și 14 persoane la Buscat (dintre care 2 accidentați au fost predați echipajelor de ambulanță), potrivit unui comunicat transmis luni, 24 februarie, de Biroul de Presă al C.J. Cluj.
Cele mai multe cazuri într-o zi au fost înregistrate pe pârtia Mărișel: 10, un caz necesitând transportul cu ambulanța.
Autoritățile clujene reamintesc principalele recomandări Salvamont dacă sunteți martor la un accident pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă:
- Nu intrați în panică.
- Protejati victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate în X la 4-5 metri în amonte.
- Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
- Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
- Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți menavrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
- Discutați cu victima și observați dacă este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
- Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
- Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
Foto: Facebook/Salvamont Vladeasa Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII