Rezultatele raziei desfășurată de polițiștii sălăjeni miercuri, 9 octombrie, în localitățile arondate Secției 8 Polițe Rurală Sărmășag
Miercuri, 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o amplă acțiune, în sistem integrat, de tip razie, în localitățile arondate Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și descurajarea infracțiunilor, cu precădere a celor comise cu violență, a furturilor, a tâlhăriilor, creșterea disciplinei rutiere, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul comunității locale.
În cadrul activităților desfășurate au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și alte structuri cu atribuții în domeniul aplicării legii.
Astfel, în cadrul acțiunii, au fost legitimate 139 de persoane, au fost verificate 76 de autovehicule, au fost efectuate controale la 22 de societăți comerciale, au fost efectuate 76 de testări pentru depistarea consumului de alcool, a fost reținut un permis de conducere și 2 certificate de înmatriculare și au fost confiscați 889 de lei – numerar nefiscalizat.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 77.460 de lei. Din totalul acestora, 14 sancțiuni, în valoare de 3.960 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice și alte 6 sancțiuni, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au aplicat două sancțiuni, în valoare de 13.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 și au dispus confiscarea a 38,5 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 9.000 de lei.
În cadrul acțiunii de astăzi, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat 12 controale, la deținători de animale, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.500 de lei. Din totalul sancțiunilor aplicate de polițiștii de la protecția animalelor, 3 au fost conform prevederilor Legii nr. 61/1991, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 984/2005, 3 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 155/2001, alte 6 au fost aplicate conform Legii nr. 205/2004, iar 4 sancțiuni au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 55/2002.
Totodată, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, sub supravegherea procurorului de caz, au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Sărmășag, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de camătă.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, precum și alte înscrisuri care fac obiectul cauzei.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poleiție Județean Sălaj vor continua să monitorizeze și să intervină ferm în zonele cu risc ridicat. Acțiunile vor viza atât combaterea infracțiunilor, cât și asigurarea respectării normelor de conviețuire socială.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII