Rock N Road împlinește azi 15 ani de activitate

Una dintre cele mai iubitre asociații moto-rock din Maramureș împlinește azi 15 ani de activitate. La ceas aniversar membrii RNR privesc cu încredere spre viitor și le promit celor care îi iubesc multe surprize de acum înainte.

„În urmă cu 15 ani, o mână de prieteni iubitori de muzică rock și drumeții cu motocicleta ne-am supărat oarecum că toată tinerețea noastră am mers în alte județe să vedem un concert rock sau să participăm la un festival moto și am decis să înființăm Asociația Rock N’Road, a cărui scop principal era acesta, de a organiza și la noi in Maramureș evenimente MotoRock. 

Și de atunci au trecut fix 15 ani, în care ne-am mărit foarte tare familia și am reușit să organizăm multe zeci de evenimente caritabile, în care am ajutat foarte multe familii nevoiașe și am distrat câteva mii de copii. Cât despre festivalul nostru principal, Rock N’Road Weekend, am organizat 13 ediții la care cumulat am adus câteva zeci de mii de oaspeți/turiști în Maramureș, deci putem spune că ne-am îndeplinit obiectivul. În ceea ce mă privește, sunt mândru să le fiu președinte acestor oameni, mai ales că de câțiva ani încoace au intrat între noi foarte multi tineri pe care ii îndrumăm in stilul nostru de viață și văd că le place mult și astfel știu că vom avea viitor! Sărbători fericite la toată lumea!”, ne-a declarat Rusiczki Csabi, președinte Asociația Rock N’Road.

Etichetele acestui articol sunt rock n road, aniversare, 15 ani, festival rock maramures, baiut, rock n road weekend

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing