Pentru cei care nu au auzit de el (???) deși, pare imposibil, Romeo Couți e jurnalist profesionist și lucrează în TVR din 1991. A fost de toate: reporter de știri, crainic de știri, director de televiziune, o perioadă prea lungă pentru un post public, zicea tot el într-un interviu. Aproape 20 de ani. După care a revenit în redacție și a început să se ocupe de tot felul de emisiuni. Scrie cărți și e un fin analist politic și de politică externă, specializat pe estul Europei, special Ungaria
ROMEO COUȚI: Victoria opoziției în alegerile din Ungaria nu este doar o alternanță de putere, ci expresia unui proces profund, vizibil de ani de zile.
Din această perspectivă, rezultatul confirmă, aproape didactic, teza avansată în volumul „Lebăda Neagră de pe Balaton”, apărut într-un moment în care asemenea concluzii păreau incomode sau premature.
În 2023 , momentul apariției volumului “Lebăda Neagră de pe Balaton” apropierea Budapestei de Moscova era tratată în România cu o prudență aproape ritualică. Critica noastră era estompată sau evitată, iar una dintre explicațiile acestei rețineri ținea de rolul politic jucat de UDMR în structurile de putere din țara noastră.
UDMR a susținut constant și fără rezerve linia politică a lui Viktor Orbán, funcționând de facto ca un vector de legitimitate pentru discursul FiDeSz în România.
Mai mult decât atât, această susținere nu a fost una pasivă. UDMR a contribuit activ la menținerea unei imagini favorabile a Budapestei în spațiul public românesc, mobilizând electoratul maghiar și evitând orice distanțare reală față de derapajele iliberale sau de ambiguitățile geopolitice ale guvernului ungar. În acest context, tăcerea sau prudența unei părți a presei și a analiștilor români nu mai apare ca o simplă coincidență, ci ca efect al unui echilibru politic intern fragil dar și al unui comandament extern.
În acest climat volumul „Lebăda Neagră de pe Balaton” a funcționat ca un text de ruptură: a formulat explicit ceea ce alții sugerau doar în șoaptă. A indicat că apropierea de Rusia nu este o simplă tactică, ci o vulnerabilitate strategică. A sugerat că modelul iliberal nu este sustenabil pe termen lung. Și, mai ales, a avertizat că stabilitatea aparentă ascunde fisuri sistemice.
Încă de acum trei ani, analizele contributorilor volumului arătau că „Modelul Orbán” a intrat într-o fază de oboseală structurală. Nu printr-o explozie spectaculoasă, ci prin erodare: pierderea credibilității externe, costurile unei politici ambigue față de Rusia, tensiunile cu Uniunea Europeană și saturarea unei părți semnificative a electoratului.
De fapt această este logica unei „lebede negre”: nu un eveniment imprevizibil în sine, ci unul ignorat sistematic până în momentul în care devine imposibil de evitat. Ungaria oferă acum un exemplu clar despre cum regimurile considerate stabile pot deveni vulnerabile tocmai prin rigiditatea lor.
Pentru România, semnificația acestui vot e foarte importantă. Ani la rând, analiza critică a regimului de la Budapesta a fost selectivă, iar rolul UDMR în susținerea necondiționată a lui Orbán a fost rareori pus în discuție cu adevărat.
Spun acest lucru ca jurnalist care s-a confruntat cu cenzura oficială care avea rolul de a proteja rețeaua de suport a regimului Orban din România.
Victoria opoziției din Ungaria nu garantează o schimbare instantanee de direcție, dar marchează un punct de inflexiune. Și transmite un semnal esențial: electoratul maghiar nu este captiv definitiv unui lider sau unui model politic, oricât de consolidat ar părea acesta.
Într-un sens mai larg, momentul Ungariei ar trebui citit ca un avertisment regional. Stabilitatea construită pe control mediatic, polarizare și alianțe politice netransparente – inclusiv dincolo de granițe – nu rezistă la nesfârșit.
Iar adevărurile rostite cândva în șoaptă ajung, inevitabil, să fie confirmate la urne.
COMENTARII