S-a deschis anul universitar la Centrul Universitar Nord Baia Mare

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a noului an universitar la Centrul Universitar Nord Baia Mare.

Emoții pentru bobocii care pășesc astăzi într-o nouă etapă a vieții lor: facultatea. La Centrul Universitar Nord Baia Mare a avut loc astăzi deschiderea oficială a noului an universitar. La eveniment au fost prezenți atât reprezentanți ai unității de învățământ, precum și oficiali ai administrației județene sau locale.

”Trăiesc astăzi un sentiment deosebit, la startul unui nou an universitar, start spre cunoaștere în diferite domenii de pregătire a celor peste 1.300 de studenți în anul I, bobocii noștri, care se alătură celor aproape 3.000 de studenți din anul II, III și IV, la licență și masterat dar și celor 200 de studenți de la studiile doctorande. Dragi boboci vă felicit că ați ales să vă continuați studiile universitare în centrul Universitar Nord din Baia Mare și vă garantez o pregătire profesională la cele mai înalte exigențe impuse de rigorile din mediul socio-economic. Avem drept garanție la ceea ce am spus, expertiza și pregătirea cadrelor didactice din centrul universitar și faptul că suntem parte a unei universități cotate printre cele mai bune din țară în domeniul cercetării avansate și educație”, a declarat conf. dr. ing., ec. Dinu Darabă, prorectorul Centrului Universitar Nord Baia Mare.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing