Sălăjean reținut de polițiștii bihoreni după ce a spânzurat câinele familiei sale
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Dobrin, județul Sălaj, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
„Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat că, la data de 8 mai a.c., în intervalul orar 16.00 – 18.00, pe un câmp de pe raza localității Tămășeu, județul Bihor, bărbatul ar fi a ucis, prin spânzurarea de un copac, câinele familiei sale, de rasă comună și talie mică.
La data de 13 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor îl vor prezenta pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale”, au transmis reprezentanții Poliției Bihor, citați de bihon.ro.
Polițiștii bihoreni continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a inculpatului.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII