Sancțiuni aplicate de polițiștii mureșeni împotriva a trei proprietari de câini, în urma unei acțiuni pentru protecția animalelor
Joi, 20 februarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Pogăceaua, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „capturare și deținere de animale din specii protejate” și „folosirea animalelor vii pentru controlul agresivității altor animale”.
Scopul acțiunii a fost reprezentat de administrarea probatoriului necesar stabilirii împrejurărilor exacte în care s-ar fi comis fapte de capturare a unor mamifere sălbatice din specii protejate.
În urma percheziției au fost descoperite și ridicate trei cuști metalice reprezentând capcane neselective pentru mamifere sălbatice, precum şi medii de stocare de interes în continuarea cercetărilor.
De asemenea, au fost identificate 10 exemplare canine, pe numele a trei proprietari, polițiștii stabilind că 8 dintre acestea erau ținute în condiții de temperatură scăzută, fără adăpost corespunzător şi neîngrijite.
Ca urmare a acestor nereguli, au fost emise de polițiști 8 ordine de plasare în adăpost a acestora, iar, față de cei trei proprietari, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 46.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor, precum și pentru neînregistrarea și nesterilizarea unora dintre câini, conform O.U.G. 155/2001.
La activități au participat polițiști din cadrul Direcției pentru Protecția Animalelor, Secției 3 Poliție Rurală Râciu și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Mureș.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Foto: IPJ Mureș
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII