Șefi din CNAIR, acuzați de abuz în serviciu! Prejudiciu estimat la 6 milioane de euro

Operațiunea „JUPITER” scoate la iveală un posibil lanț de corupție și fraudă care ar fi funcționat în inima unei companii naționale din domeniul infrastructurii rutiere.

În dimineața zilei de joi, 5 iunie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat opt percheziții de amploare, în cadrul unui dosar penal care vizează posibile fapte de abuz în serviciu, înșelăciune și evaziune fiscală.

Din informațiile obținute de Oficiul de stiri, perchezițiile din Mureș și Ilfov vizează funcționari publici de la SDN Târgu Mureș, subordonată CNAIR, care a decontat 6 milioane de euro pentru lucrări care nu au fost terminate, conform contractului, sau care nu au fost efectuate corespunzător cerințelor tehnice.

Sunt acte întocmite în fals pentru materiale de construcții sub parametrii calitativi, iar firma de construcții ar fi întocmit în fals devize de achiziții fictive.

Ancheta scoate la lumină un sistem fraudulos extins, ce pare să fi funcționat neîntrerupt timp de 9 ani, între 2015 și 2024. În această perioadă, fondurile destinate dezvoltării infrastructurii rutiere ar fi fost redirecționate prin metode ilegale către beneficiari privați, prin complicitatea unor angajați ai statului.

Acest tip de fraudă are efecte grave nu doar asupra bugetului public, ci și asupra calității lucrărilor publice, a siguranței rutiere și a încrederii cetățenilor în buna guvernare.

Detalii suplimentare aici: oficiuldestiri.ro

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing