Sindicatul Angajaţilor din România solicită Avocatului Poporului sesizarea CCR

Sindicatul Angajaţilor din România (SAR) a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României în legătură cu neconstituționalitatea Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 (Ordonanța trenuleț).

Sindicaliștii au declarat că, încă de la înființare, SAR și-a asumat rolul de organizație sindicală dedicată protejării și promovării drepturilor tuturor angajaților din România, indiferent de domeniul de activitate sau tipul de angajator.

„Am considerat că este dreptul, dar și obligația noastră de a aduce în fața autorității de jurisdicție constituțională acest produs al grupării ”Ciolacu 2” care conține o multitudine de încălcări ale prevederilor Constituției României și generează îngrijorări cu privire la impactul său asupra statului de drept și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, a u declarant reprezentanții SAR printr-un comunicat de presă.

Aceștia atrag atenția că OUG trenuleț produce o serie de efecte juridice și practice care impactează negativ drepturile fundamentale și principiile de drept aplicabile:

- Încălcarea principiilor dialogului social și a drepturilor colective ale salariaților din societățile cu capital de stat;

- Încălcarea libertății contractuale și a autonomiei de negociere colectivă;

- Încălcarea dreptului fundamental la condiții echitabile în muncă;

- Încălcarea dreptului la muncă;

- Retroactivitate mascată;

- Izbucnirea conflictelor de muncă;

- Imixtiunea statului în raporturile de muncă dintre angajator și angajat;

- Încălcarea drepturilor câștigate;

- Val masiv de concedieri colective;

- Încălcarea dreptului la protecție împotriva concedierilor abuzive;

- Neasigurarea unui nivel de trai decent pentru cetățeni;

- Încălcarea dreptului european;

- Scăderea salariilor și determinarea unui nou fenomen migraționist din sectorul construcțiilor;

- Afectarea gravă a stabilității financiare a societăților strategice sau de interes național.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing