Sistemul E-Sigur, de supraveghere a traficului, este operațional și în județul Mureș, unde nu scapă nicio abatere
Astfel, dispozitivele radar, montate pe trepiede, amplasate pe arterele de circulație, înregistrează activitatea din trafic din zona supravegheată, respectiv vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care săvârșesc alte abateri.
Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate.
Abaterile sunt sancționate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto.
Procesul-verbal de contravenție este comunicat ulterior la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.
Sistemul e-Sigur reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței pe drumurile publice din județul Mureș.
Miercuri, într-un interval de o oră, pe DN13-E60, în localitatea Acățari, prin utilizarea sistemului E-Sigur, au fost constatate 124 de abateri.
Reamintim astfel că respectarea limitei legale de viteză nu este opțională, iar prin responsabilitatea fiecărui participant la trafic și, împreună, putem preveni tragediile rutiere!
Foto: IPJ Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII