Șofer reținut de polițiști în Zalău. Se afla sub influența alcoolului și avea suspendat dreptul de a conduce
În dimineața zilei de sâmbătă, 14 decembrie, în jurul orei 2.40, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Zalău, care se deplasa pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni la regimul rutier, în cursul acestui an.
Totodată, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma cercetărilor efectuate, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de catre polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Zalău.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII